Povestea cățelușului povestitor

(extras din Maratonul Poveștilor de la Cornățel, din ziua de 1 Iunie 2014)

de Gabriela Dordea, bibliotecară BJ ASTRA Sibiu

DE ZIUA LOR, am pornit, nu departe de Sibiu, la Ferma Şcoală CORNĂŢEL. Alături de colegii mei de la Biblioteca Judeţeană ASTRA, am petrecut o duminică alături de copii adorabili, copii frumoşi, curioşi, energici, cuceritori! Ne-au copleşit cu spontaneitatea şi perspicacitatea lor, cu talentul lor artistic dar mai ales cu îmbrăţişările lor care au fost răsplata cea mai mare a zilei şi a străduinţelor noastre de a-i plimba în Universul miraculos al Cărţii, al Cunoaşterii, de a-i sensibiliza şi mai mult la frumuseţea Naturii.

Într-un loc plin de animăluţe care mai de care mai fotogenice şi mai prietenoase, copiii au "recapitulat" o lecție importanta de viaţă: să respecte şi să iubească NATURA, să o protejeze ca să se bucure de frumuseţea şi dărnicia ei necondiţionată.

Pentru ei am scris o poveste frumoasă, cu prieteni "necuvântători" dar care de data aceasta au fost foarte cuvântători: Copiii s-au lăsat antrenaţi de firul poveştii şi au "intrat" repede în scenariu.

                   

Dolly-Doll, căţelul povestitor

SALUT PRIETENI! Sau mai bine zis: "HAM-HAM" Eu sunt Dolly-Doll şi sunt cel mai norocos căţel pentru că voi sunteţi cei mai frumoşi şi cei mai cuminţi copii! Nu-i aşa?

O să vă spun o poveste.  Nu e un basm cu zâne sau cu căţei înaripaţi. Este o poveste din zilele noastre cu un căţel foarte prietenos şi drăgălaş care se dovedeşte a fi un foarte bun povestitor. Şi acela sunt chiar eu!

PROMISIUNEA DIN VIS   

            Era o zi fierbinte de vară. Şi cum stăteam eu aşa, la adăpost de soarele dogoritor sub bolta unei porţi, numai ce văd trecând prin dreptul meu, pe trotuar, o domniţă, frumuşică şi energică(de unde o fi avut ea atâta energie pe fierbinţeala asta? Când, ce-mi văd ochii? Domniţa aceasta drăgălaşă avea un evantai cu care se răcorea! Doamne, aş fi dat atunci toate bucăţelele suculente de cărniţă şi toate oasele cu măduvă pentru o răcoreală pe cinste!

Am părăsit rapid adăpostul meu şi m-am furişat în umbra domnişoarei Deja era niţel mai bine!Deodată, umbra se opreşte brusc şi eu care alergam pe lăbuţele mele ca să ţin pasul, rămân în soarele dogoritor. Doi ochi frumoşi se uitau cu drăgălăşenie spre mine

               - Hei, frumuşelule, ţi-e tare cald, nu-i aşa?

            Am scâncit ca un bebeluş şi cu un lătrat scurt i-am confirmat. A coborât evantaiul spre mne şi a început să mă răcorească. Doamne, ce bine era! Nici dacă aş fi avut urechi de elefant nu m-aş fi răcorit mai bine.Apoi a început să râdă ştrengăreşte şi am pornit.

            Şi cum mergeam noi aşa, ea cu evantaiul, eu pe lângă ea, îmi arunc ochii spre sacoşa pe care o avea şi care mă cam enerva. Ce să vezi! Pe sacoşa cu pricina, era o pisică maare, albă şi pisica aceasta, ce credeţi voi că făcea pe o asemenea arşiţă? Mânca o îngheţată!Maaare!Deci, era o pisică fericită, nu ca mine!

              Am scâncit iar şi am lătrat scurt ca să fiu băgat în seamă.

-        Bietul de tine! Lasă că rezolvăm imediat ce ajungem la primul magazin.

Zise stăpâna mea şi apoi scoase un oftat cât pentru doi.(De acum încolo o voi numi „stăpâna mea“ şi mă voi strădui să fiu un căţel cuminte ca să mă îndrăgească şi să mă ia acasă la ea!

            Şi cum mergeam noi aşa ca doi însetaţi în deşert, văd o umbră mare acoperind umbra mea. De pe stâlpul porţii din dreapta mea, din umbra unui soc, ne privea o pisică tolănită şi leşinată de căldură

            - Miaaauuuuu, ce sete mi-e! Şi ce poftă! Ochii ei plictisiţi se făcură deodată mari şi pofticioşi descoperind „ispita“ de pe sacoşa stăpânei mele.

            - Salut prietene! Hai şi tu la o răcoreală pe cinste!

            - Salut! Mi-a răspuns plictisit.

            - Mi-e o sete! Dar nu-mi părăsesc locul acesta pentru nimic în lume!

            Avea dreptate amicul meu căci sub pomul cu pricina, două pisici ameţite de căldură se uitau cu invidie la el.

            - Te înţeleg! La revedere!!!

            Şi mai mergem noi ce mai mergem şi auzim un zgomot de aripi obosite în teiul de la marginea drumului.

            Din frunzişul des ne privea curioasă o turturea cu pene cenuşii catifelate şi cu ochişorii mici  , strălucitori ca două cristale.

-        Gugu-ştiuc! Gugu-ştiuc!

-        Salut, prietene! Vino şi tu să te răcoreşti cu o îngheţată. Hai, coboară!

-        Merci, prietene, dar aici mă simt în largul meu!

-        Bine, cum vrei tu!

            M-am uitat cu coada ochiului şi l-am văzut cum îi sclipeau ochii după îngheţata cu pricina.

            Şi am mai mers aşa preţ de câteva minute până să ne oprim în faţa unui magazin pe ale cărui geamuri imense se găsea o reclamă uriaşă!!!. Am simţit că nu mai am aer şi mi se holbaseră ochii aşa ca în desenele animate pentru că în faţa ochilor mei era o ÎNGHEŢATĂ uriaşă, de ciocolată, vanilie, fistic!... O nebunie!

-        Dolly-Doll, aşa o să-ţi apun de azi înainte! Să fi cuminte până mă întorc!

Îmi spuse stăpâna mea şi înghiţi şi ea în sec privind cu poftă îngheţata din reclamă.

            Aşteptarea şi răbdarea mea şi-au aflat răsplata când stăpâna s-a întors cu două îngheţate „moţate“ cum nu mai văzuseră ochii mei până atunci.

-        Hai, vino, drăgălaşule!

            Când am văzut ce grozăvie mi se pregăteşte, m-am repezit ca un bezmetic la cornetul ispititor  Râsul domniţei nu mai contenea.

            N-a mai rămas nci o urmă din deliciul care mi s-a pregătit. Simţeam răcoreala aceea până în vârful urechilor mele creţe.

            Şi după ce ne-am înviorat noi niţel, am pornit mai departe.

-        O să ajungem imediat, Dolly-Doll şi sunt sigură că o să-ţi placă şi noii tăi prieteni: Muţu, cel mai scump şi mai drăgălaş motănel din lume (I-am spus aşa, pentru că seamănă cu un muțunache, atât e de mic şi de drăgălaş) şi cu Lyla, papagalul meu albastru-azuriu, acrobat jucăuş cum nu s-a mai văzut la specia lui.

            OOOOoooo!. Abia aşteptam să-i cunosc! Ochii domniţei sclipeau de plăcerea când vorbea despre ei şi un zâmbet de mulţumire i-a luminat chipul blând.

            Am cotit pe prima stradă. Arşiţa soarelui nu ne mai atingea acum şi era din ce în ce mai bine.

-     Ce parfum suav de trandafiri amestecat cu flori de tei şi soc. Mmm! Dolly-Doll, ce păcat nu te ating şi pe tine aceste miresme !

-    Mmm, am mârâit eu. Ce păcat! Boticul meu aspira numai praful de pe asfalt şi urmele amicilor mei.

            -   Hei, salut, prietene!

            Tot adulmecând aerul am dat bot în bot cu un maidanez plictisit şi ursuz. Nici măcar nu a catadicsit să-mi răspundă la salut.

-        Ţi-ar fi prins bine şi ţie o răcoreală, adică o îngheţată vroiam să spun!

-        Măi, drăgălaşule, eu tocmai am venit de la o baie pe cinste în piscina stăpânilor.

Aiurea, vedeal-aş eu pe ditamai maidanezul acesta într-o piscină! Dar m-am abţinut de la o replică pe cinste.

-        Hei, Nero, ce faci tu aici pe căldura asta? Nu te mai răcoreşti la lac?

I se adresă stăpâna mea când ajunse lângă el

Aha, deci asta era „piscina” cu care se lăuda! I-am trimis un rânjet convingător că doar pricepusem grozăvia lui şi am plecat ţanţoş mai departe.

-        Gata am ajuns, Dolly-Doll!

            Ne-am oprit la o poartă mare, roşie.

            Am intrat în curtea largă pe sub o boltă de trandafiri roşii. Ne-am oprit lângă o bancă(cum altfel decât roşie).

-        Acum te rog să mă aştepti aici, cuminte şi n-o să-ţi pară rău!

            Eram convins de acest lucru!

            Nu am aşteptat mult până când stăpâna s-a întors cu un bol plin de lapte proaspăt rece!

            N-am risipit nimic! L-am sorbit tot, până la ultima picătură şi mi-am lins boticul de ultimul strop. Apoi m-am întins la umbră  Domniţa plecase.

            M-am trezit aşa deodată, când, prin deschizătura porţii am zărit un grup de tinerei, semeni de-ai mei, puşi pe joacă şi pe lătrat. Căţelul tot căţel rămâne! Nu m-am putut stăpâni să nu dau fuguţa spre  grupul vesel, pus pe şotii.

-        Salut prieteni! Mă primiţi în jocul vostru?

-        Daaa!Vino!

            Am început să ne hârjonim ştrengăreşte,  să alergăm şi uite aşa, ca nişte copii zburdalnici, liberi, ne-am trezit undeva, pe o stradă, apoi pe alta, până m-am rătăcit.

            Nu m-am mai despărţit de ei.  Ne-am strâns obosiţi într-un rond de trandafiri şi am adormit.

            Dar nu era deloc frumos din partea mea să o las pe tânăra stăpână, cumsecade, îngrijorată dar şi dezamăgită de mine.

Aşa că, noaptea m-am furişat în visul ei şi i-am făcut o promisiune:

            „- Iartă-mă! Eu atunci a trebuit să plec! Dar foarte curând o să mă întorc la tine!“

            Şi m-am ţinut de cuvând!

            Mijiseră zorii când m-am trezit cu roua dimineţii pe ochi, pe botic.

-        Hei dragilor, eu acum trebuie să-mi ţin promisiunea, să mă întorc la stăpâna mea iar voi va trebui să-mi arătaţi drumul pentru că sunteţi de-ai locului.

-        Da, aşa vom face, suntem prieteni pe cinste!

Aşa că, şi-au întins ei lăbuţele şi codiţele să se dezmeticească de tot şi am pornit către casă.

Am numărat vreo patru străzi cotite până am ajuns la poarta cea roşie cu trandafiri roşii, urcători.

-        Vă mulţumesc prieteni! O să ne mai vedem!

-        Salutare, amice! Pe curând!

Am rămas în pragul porţii.  Era răcoare şi acum simţeam si eu miros de tei şi de trandafir căci aerul era proaspăt şi umed.

            Deodată, poarta roşie se deschide şi domniţa cea bună se repede la mine şi mă îmbrăţişează, şi-mi răsuceşte urechile şi lacrimi mici din ochii ei frumoşi îmi ajung pe botic.

-        Dolly-Doll, ce fericită sunt acum! Am fost atât de îngrijorată, sufleţel! Dar ştiam că te vei întoarce! Te-am visat azi noapte! Aveai glas de copil, şi-mi vorbeai! Parcă trăiam o poveste. O poveste adevărată!

Şi nu mai contenea cu mângâierile ei.

            Nu mai ştiam cum să-i răsplătesc afecţiunea  şi să-i recâştig încrederea.  Mi-am apropiat boticul umed de palmele ei, de obrazul catifelat şi-i sorbeam bucuria din ochi.

            Ne-am întors fericiţi în curtea cea largă cu boltă de trandafiri şi nu am mai plecat niciodată

            Îmi ţinusem promisiunea !

Livada cu mere cuvântătoare există, nu este o poveste!

Livada cu mere cuvântătoare a fost tema atelierului de scriere creativă și rostire de poveste pe care Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu l-a organizat la Slimnic, cu ocazia ediției de vară, 2014 a Zilelor Culturale ale Județului Sibiu.

Atelierul, derulat pe mai multe secvențe de curs realizate pe parcursul a trei săptămâni a fost realizat de Florinela Anca Vasilescu, coordonator al departamentului Metodic. Comunicare. Programe. Chiar dacă în comuna Slimnic biblioteca publică nu este încă funcțională, întâlnirile cu micii povestitori de aici au avut loc la Centrul parohial ”Sfinții Timotei și Mavra” pus la dispoziția activității de părintele George Piț și familia sa.

Prezentarea poveștilor din Livada lui Drăgușin a fost însoțită de o acțiune tip lobbyArt prin intermediul unui atelier de idei creative care au avut ca obiect de studiu și manifest, cartea. Obiectivul povestitorilor a fost atins. Ioan Șurean, primarul comunei Slimnic, a fost prezent la acțiune alături de alte oficialități locale și i-a asigurat pe cei de față că în foarte scurt timp biblioteca va fi redeschisă și adaptată nevoilor comunității.  La atelier a fost prezent și directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, dr. Silviu Borș.

Atmosferă de sărbătoare, autentică, românească, cu participanți talentați și susținători pe măsura cumințeniei lor. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâmplare simplă, dar aducătoare de bucurii care nu se uită ușor.

Cea mai bună demonstrație a rostului atelierului și al Ordinului Povestașilor care de la săptămână la săptămână își sporește numărul ucenicilor povestași este povestea în sine. Iată aici, doar câteva fragmente:

”A fost odată, ca-n povești o livadă cu mere cuvântătoare. În livadă trăiau mii, poate chiar zeci de mii de mere, și fiecare dintre ele avea de spus cel puțin o poveste interesantă.

În fiecare noapte de vineri merele începeau să rostească, una după alta, poveștile, unele trăite, altele doar visate. Cel mai înțelept dintre mere, Golden, a început primul. Acesta le-a mai povestit merelor din poveștile sale, dar mereu avea câte una nouă, niciodată nu spunea o poveste de două ori. De data aceasta, Golden a hotărât să le spună merelor o istorioară pe care a trăit-o chiar el, pe când a fost plecat în armată. Și, a început să povestească:

Pe vremea mea, armata era obligatorie. Acolo învățam cum să ne apărăm livada și copacul în caz de furtună sau alte calamități produse de oameni… Dar nu despre instrucție vreau să vă spun povestea ci despre ce mi-a fost dat să trăiesc pe frontul din Bucătărie.” (Andra, 13 ani)

”A fost odată un măr din livada Slimnicului care făcea parte din tonele de mere care trebuiau exportate în Germania. Era un măr fericit deoarece spera ca în străinătate să-i fie mai bine. Într-o zi, a sosit și Marele Camion, îndelung așteptat. Muncitorii au încărcat merele care se rostogoleau cu lacrimi în ochi pentru că întotdeauna este greu să te desparți de prietenii din livada copilăriei. Și, iată, șoferul a pornit Marele Camion care s-a pus în mișcare fără nici un regret. Mărul nostru, deosebit de emoționat, de abia aștepta să ajungă în Germania. Privea fascinat prin pereții de sticla ai Marelui Camion, se uita la păsări cum zboară și cântă cu glasul lor melodios. Privea ciobanii cu oile lor albe ca zăpada, dar gândul tot la prietenii lui din livadă îi era. Au ajuns aproape de granița dintre Austria și Germania. Au așteptat până toate merele au fost verificate de vameși, apoi au plecat spre Berlin. Mărul era fericit, dar nu știa ce-l așteaptă: merele erau duse la o fabrica de suc. El deja își făcea planuri pentru ,,vacanța” lui și se gândea ce prieteni va avea și cum își va petrece timpul. Când au ajuns la fabrică, oamenii de acolo au descărcat camionul și au dus merele în depozit. Mărul era nerăbdător să cunoască și alte soiuri, noi de mere, dar când a văzut cum oamenii duceau merele la o presa uriașă, și-a dat seama ce se întâmplă cu adevărat. (Ștefan, 13 ani)”

Continuarea acestora și prezentarea tuturor poveștilor din Livada cu mere cuvântătoare a Slimnicului în următorul volum antologic ”Spune-mi o poveste despre satul tău”, editat de BJ ASTRA Sibiu, Editura Armanis.