Raul
Adrian Berea
Povestea bunicului
Era într-o zi de toamnă în care femeile își strângeau roadele din
grădină. Bunica mea din partea tatălui scoase ceapa și o depozitase în
gârliciul pivniței. Se făcuse întuneric și, cum în acea vreme nu era curent
electric, oameni mergeau devreme la culcare.
Unul din vecini a fost trezit în toiul nopții de schelălăitul câinelui
său, care venea până în curtea bunicilor mei. Omul nostru, după câteva
încercări de a liniști câinele, care nu se potolea, își luă un toiag în mână și
se îndreptă spre locuința bunicilor. Când a văzut că bunicii mei dorm, s-a
decis să-l trezească pe celălalt vecin, la geamul căruia a bătut, până când
omu’ s-a trezit și-a ieșit, năuc, afară.
-
Vecine, zise primul, vino să-l trezim pe nea
Ion, căci eu cred că a venit un lup în ograda lui.
Își luă și vecinul o bâtă și-l urmă pe Boboloț până la ușa bunicilor mei,
urmat si de soția lui. Cioc! Cioc! Cioc! și bunicul ieși repede afară, iar
Boboloț îi zise:
- Băi, nene, hai c-o venit un lup la tine în gârliciul pivniței. Câinele
fugea și se întorcea de la gârlici la stăpân, ca turbat. În negura nopții, trei
bărbați, în izmene, urmați de două femei se îndreptau spre gârliciul pivniței.
Bunicul zise :
- Nu poate să fie lupul aici! Dar, câinele lătra cu înverșunare, dovedind
că ceva este. Boboloț, ocoș, îi spune atunci bunicului:
- Nene, io mă bag, dar tu să-l pălești, că rămâne soția cu copiii pe
drumuri.
Bunicului îi
vine inspirația și îi zise bunicii:
- Femeie
adu lămpașul, să vedem ce e aici.
Bunica se duse și se întoarse repede repejor cu lămpașul aprins, îl dă
bunicului în mână, iar acesta se îndreaptă hotărât spre gârlici. Ajunși acolo,
când ridică lămpașul, doi ochi strălucitori: capra lui Boboloț care rumega
liniștită frunzele de ceapă. A behăit a salut, iar cei cinci oameni, treji în
toiul nopții, s-au întors la casele lor, fără să-și mai spună un cuvânt, în
timp ce ”lupul” se savura, mai departe, ceapa bunicii.
A doua zi, Boboloț a povestit, cu lacrimi în ochi, cum el și soția lui,
în loc de somn s-au săturat cu râs, și-l acuza pe bunicu că i-a fost frică,
motiv pentru care, la un moment dat, a
cerut lămpașul. Boboloț, de meserie tâmplar, lucra pe șantiere, așa că
pe unde a călătorit, povestea cu mult haz, întâmplarea cu lupul, capra, ceapa
și lămpașul.
Eu vreau ca această întâmplare să ajungă și la urechile urmașilor mei.
Și-am încălecat pe o capra și v-am spus o poveste adevărată.
Vasile
Dancu
Într-o zi
caldă și însorită,
într-o clasă
dintr-un sat numit Păuca se aflau niște copii. În clasă era un ceas și sub el
scria timp fericit.
Dintr-o dată ceasul se oprise și din spatele tablei ieșiră un ceas vorbitor
care se întreba ce căuta acolo. După un timp, copiii i-au spus că este în
localitatea Păuca, dar Ceasul insista și explica celor din jurul său că el
crede și știe că e pe tărâmul timpului fericit. Copiii i-au arătat ceasului
toate dealurile și pădurile care erau în preajma satului. Ceasul vorbitor a întrebat
care este istoria acestui sat, iar ei i-au spus că într-o zi un cioban pe nume
Păuc a găsit acest loc minunat i-a dat numele său.
Copiii i-au mai spus și multe povești, care l-au ajutat pe Ceas înțeleagă
de ce acest loc purta și numele de Tărâmul
al timpului fericit. La final copiii l-au condus pe ceasul vorbitor înapoi și înainte
să treacă în lumea lui, un copil mai curios l-a întrebat cum îl cheamă, dar… chiar
atunci, s-a trezit din vis!
Ștefan
Gancea
A
fost odată, ca niciodată o clasă,
de copii
foarte frumoși care aveau un ceas deasupra tablei. Sub ceas era scris Timp Fericit. Toată ziua acest ceas
ticăia și îi deranja pe copii la ore.
Dar, într-o zi copii se gândeau, în amuzament, cum ar fi dacă l-ar
sparge:
- Eu zic să luăm o piatră și să tragem la țintă, după ceas! zise Raul
foarte nervos.
- Dar ce-ar fi să îl luăm, să îl
punem în inelul de la coșul de baschet și să dăm cu mingea după el! zise
Ștefan.
Într-o zi de luni, copiii au stat într-o pauză în clasă și, de-odată, se
formează un portal în tablă. Doi băieți au început să plângă de frică, dar din
portal zise cineva:
-
Hei, cine plânge acolo?
Toți copiii mirați nu au zis nimic. Iarăși vocea aceea:
-
Hei, nu m-ați auzit, cine plânge acolo?
-
Andrei și Nicușor, zise Diana foarte înfricoșată.
De-odată, ieși un spiriduș din portal și zise:
- Hei, nu mai plângeți, nu vă fac
nimic rău, dar pentru că ați plâns, vă dau câte un ban de aur, zise spiridușul.
- Mulțumim! spuse Andrei și Nicușor.
- Cu plăcere, drăguților! zise
spiridușul.
- Dar, de unde veniți? au întrebat
copiii.
- Eu vin de pe tărâmul timpului
fericit.
- Și-și nu-nu ne-ne da-dati și-și
nouă ni-niște ga-ga-galbeni? întrebă Cornel, bâlbâitul clasei.
- Nu, din păcate, criza a ajuns și
pe tărâmul nostru, spuse spiridușul. Copii, sunteți foarte frumoși, dar să păstrați
ceasul deasupra tablei, ca să vă mai pot vizita. Iar, atunci, vă promit că vă
aduc la toți câte un galben.
- Uraaa!!! strigară copiii în cor.
- Trebuie să plec copii, dar să nu
spuneți la nimeni că am fost aici.
- Dar, de ce nu mai stați? întreabă
Ștefan.
- Mi se termină creditul.
Pa-pa, copii, ne vedem data viitoare!
Adelina Gligor
Omul de la
Hânca
A fost odată, ca niciodată, un om care locuia la Hânca, singur, acolo, în
pustietatea aceea. Era departe de oamenii din sat, care se ocupau cu
agricultura și creșterea animalelor.
Zi de zi, oamenii mergeau la arat, la semănat, la discuit. Toți erau
uniți, făceau lucrurile împreună, iar copiii din sat se jucau și erau foarte
fericiți. În schimb, acel om de la Hânca era foarte urâcios și nu suporta nici
copiii. Oamenii din sat erau tot timpul fericiți.
Într-o zi, a venit în sat un om să își caute o casă unde să locuiască. În
sat, nici o casă nu mai era goală, dar el vroia cu orice preț să rămână în
acest sat pentru că știa că oamenii din acest loc sunt foarte fericiți.
Când a văzut omul acela de la Hânca că vine cineva, s-a înfuriat. Omul
fericit s-a speriat când l-a văzut, dar, după câteva zile, acesta vroia
să se împrietenească cu vecinul lui, dar a văzut că era urâcios, atât de
urâcios, încât nu a vrut să facă cunoștință.
Într-o zi, cel urâcios l-a întrebat cum îl cheamă, iar el s-a mirat când
a auzit și i-a răspuns:
- Eu mă numesc Ionel, dar pe tine?
- Vasile.
- Vrei să fim prieteni? a spus
Ionel.
- Da, dar iartă-mă că până acum nu
am vorbit cu tine.
- Nu-i nimic, dar de ce erai așa
de urâcios?
- Pentru că zi de zi eu eram
singur și nu aveam cu cine să povestesc.
- Ah, uite că acum poți vorbi când
vrei cu mine, a zis Ionel.
Într-o zi, Ionel l-a întrebat pe Vasile dacă vrea să meargă în sat.
Vasile a fost de acord și au plecat amândoi. Când au ajuns în sat, Vasile a
văzut că toți oamenii sunt fericiți și uniți, moment în care a ales să se
alăture acestora.
Vasile i-a mulțumit lui Ionel că l-a schimbat într-un om prietenos și că
l-a dus pe ”tărâmul timpului fericit”.
Andreia Tolciu
Într-un loc
uitat de timp,
departe,
ascuns între coline, era un sat plin de datini. Păuca este considerată de toți
locuitorii un tărâm al timpului fericit. Localnicii din acest sat minunat
trăiau într-o armonie perfectă, atât cu natura și între ei.
Acest tărâm, uitat de timp, adăpostește
tradițiile lăsate din moși strămoși următoarei generații care va urma să
împlinească aceste tradiții lăsate de ei, cu scopul de a nu se pierde farmecul
și istoria acestei localități.
Păuca are un farmec aparte deoarece are în alcătuirea sa mai multe
monumente istorice: Biserica Ungurească și vechea grădiniță
unde părinții noștri au copilărit cu mult timp în urmă.
Acest tărâm al timpului fericit este compus din tradițiile locuitorilor,
din cele mai vechi timpuri, până în zilele noastre.
Lansarea primului volum al
antologiei ”Spune-mi o poveste despre satul tău!” s-a dovedit a fi un bun
prilej nu doar pentru prezentarea celor 47 de copii povestași din ținutul
Sibiului, ci și pentru întâlnirea celor 6 comunități sibiene în care s-a
desfășurat programul Bibliotecii ASTRA în cele două ediții ale Zilelor
Culturale ale Județului Sibiu: Loamneș-Alămor, Gura Rîului, Turnu Roșu, Sadu,
Micăsasa și Păuca. 
Ucenicii Ordinului Povestașilor
au fost însoțiți de reprezentanții autorităților publice locale, de primari și
viceprimari, profesori, părinți, bunici, frați și, bine-nțeles de bibliotecarii
locali.
Evenimentul a fost deschis de dl
Silviu Borș, directorul Bibliotecii ASTRA Sibiu care a prezentat procesul de
editare a cărții, un produs 100% al serviciilor din această instituție, dar și
rolul bibliotecii județene în dezvoltarea programelor de promovare culturală a
zonelor tradiționale ale județului Sibiu prin rețeaua de biblioteci locale, tot
mai active și mai prezente în viața comunităților.
Programul a fost continuat de dna
Florinela Anca Vasilescu, coordonatorul proiectului care a prezentat într-o
formulă de poveste pe cei 47. Și, pentru că biblio-atelierul care a generat
această carte nu a fost doar de scriere creativă, ci și de arta povestirii, cei
mici s-au întrecut în felul în care se poate rosti o poveste. Unii au adus
veselie și hohote de râs, alții au adus emoții, până la lacrimi, alții au
transformat scena într-un spațiu magic. Și, este doar începutul!
Toți povestașii au primit câte-o
trăistuță cu cărți de soi editorial bun și ciupilica de povestaș-ucenic, un
prim însemn de identitate ca membru al Ordinului Povestașilor, grup informal de
studiu și joc cu cuvintele propus și administrat de Departamentul Metodic.
Comunicare. Programe al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Desigur, ciupilica de
povestaș avea un ciucur, semn că ucenicii au rostit în public o primă poveste.
La 5 ciucuri, ucenicii vor primi un clopoțel, iar la 5 clopoței, statutul de
calfă și, tot așa… povestea merge mai departe, luând forme inedite care în
esență reprezintă formule de educație non-formală.
Ioan Părean, invitatul special al
spectacolului, a arătat celor mici ce înseamnă un povestitor cu har și sârg.