A fost odată, ca
niciodată, o mare și frumoasă sărbătoare, numită de oamenii acelui timp Zilele
Culturale ale județului Sibiu, ocazie cu care toți locuitorii acestui tărâm se
pregăteau de serbări și de întâlniri prietenești-ca-în-povești.
Nimeni, de până atunci,
nu mai văzuse așa ceva, mai ales că oaspeții de seamă ai celor care trăiau în
satele și comunele sibiene erau artiști și specialiști din vastul domeniu al culturii.
Bagheta magică era dețină
de marele organizator, Consiliul Județean Sibiu, cel care, alături de toate
instituțiile culturale pe care le conducea, a pornit la drum, acolo unde, de
ani buni, nu se mai întâmplase nimic…
În această expediție s-a
înscris și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, de a cărei prezență, prea puțini
erau convinși că ar atrage, în vreun fel, atenția. Desigur, se invoca
(eronat) pretextul că ”la țară, nimeni nu mai citește, în ziua de azi” și alte lucruri,
la fel de înfiorătoare, dar, desigur, neadevărate.
Însă, așa cum și-au făcut
toți bagajele, nici Biblioteca nu a stat pe gânduri și, alături de cele mai bune
intenții, cu un format de biblio-atelier de scriere creativă, a ticsit mașina
fermecată cu sute de cărți și a pornit la drum, cu speranța ca va aduce bucurie
și o mie de zâmbete pe acolo, pe unde va trece.
E adevărat, Biblioteca nu
știa nici să cânte, nici să danseze, nici să facă prăjituri savante, dar dintre
toți, știa, cel-mai-cel și cel-mai-bine, să spună povești și să-i
inspire și pe alții să facă la fel. Așa a apărut acest volum, compus
din poveștile copiilor din satele prin care a trecut marea și frumoasa sărbătoare
sibiană .
Acum, când iureșul
serbărilor celor două ediții, de primăvară și de toamnă, a rămas prins în zilele
de atunci, am găsit răgazul de a meșteri primul volum cu povești ne-mai-auzite, spuse de cei mai mici
povestași sibieni. Nu este ușor să așezi pe o foaie (sau mai multe) o
poveste. Este nevoie de multă știință, talent, dragoste, respect față de limba
română și foarte mult exercițiu.
În tot acest demers,
Biblioteca a fost prezentă, în calitate de trainer și consultant de
specialitate, oferind celor interesați câteva puncte de bază în construcția
unui text reprezentativ.
Și s-au strâns în tolba Bibliotecii
zeci și sute de povești, din care a ales doar o parte pentru făurirea volumului, martor al pe-trecerii timpului într-un mod plăcut și util. Unele sunt
scrise stângaci, așa cum e firesc primei încercări, altele sunt scrise cu
dragoste, iar câteva cu har.
Și, pentru că poveștile
adevărate sunt fără de sfârșit, a noastră continuă prin constituirea unui
grup de studiu și lucru cu cuvintele, numit Ordinul Povestașilor, un cadru
informal în care cei mai talentați tineri vor fi, în continuare, îndrumați,
încurajați și promovați.
Cu siguranță v-ați dat seama, că atunci
am scris cuvântul ”Biblioteca” mă refeream la un personaj real, mai bine spus,
la o bibliotecară, sau și mai bine spus, la o bibliotecară-povestaș,
Florinela Anca Vasilescu
Î.C. (adică
Încă Ceva) Pentru că este bine ca orice început să-l facem cu sufletul împăcat,
vreau să aduc în Povestea de început și
alte personaje, la fel de importante în toate cele care au fost:
Silviu Borș,
directorul Bibliotecii, cu care, umăr la umăr, am parcurs drumul expediției profesionale din 2013, cel care știe exact ce și cui spună pentru ca lucrurile
să se materializeze (inclusiv această antologie);
Colega mea, Gabriela Dordea, responsabila Secției Internet. Biblioteca Digitală, cea care a tehnoredactat o parte din textele cuprinse în volum, descifrând cu atenție caligrafia manuscriselor micilor povestași.
Colega mea, Gabriela Dordea, responsabila Secției Internet. Biblioteca Digitală, cea care a tehnoredactat o parte din textele cuprinse în volum, descifrând cu atenție caligrafia manuscriselor micilor povestași.
Bibliotecarii Maria Lupu din Gura Rîului, Lucian
Cîrpătorea din Turnu Roșu, Maria
Giurgiu din Alămor, Marcela
Rotărescu din Sadu, Maria Dancu
din Păuca și Angela Rus din
Micăsasa, - oamenii care se încăpățânează să țină bibliotecile deschise pentru toți
cei care cred în puterea cuvântului și în șansa
celor care știu să îl folosească util, creativ, constructiv.
Tuturor, Mulțumesc cu M Mare.
(cuvântul înainte al Volumului 1: Spune-mi o poveste despre satul tău. - Sibiu: editura Armanis, 2014)
Craciun Fericit!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos! Succes in postari!
Vino si ia imagini miscatoare gif de Craciun si Anul Nou foarte frumoase pentru blog.
Coltisor de Rai
Animated Gif Free
Valy