Atelier de storytelling și pentru cei mai mici povestitori din Sibiu

Dragi Copii,

vreau să vă imaginați că în toate valizele sunt povești. 

Da, povești, așa cum sunt ele de la începutul lumii și până astăzi, povești  deștepte și deșteptătoare, povești de ascultat, dar și ascultătoare, povești în care fiecare se poate recunoaște și cunoaște mai bine…

După ce v-ați imaginat toate acestea, vreau să vă pregătiți să ajungeți mâine la Biblioteca ASTRA, nu mai târziu de ora 11 (unsprezece-dimineața-desigur) pentru a fi prezenți la atelierul de storytelling, unde pe lângă faptul că ne vom întâlni, vom descoperi împreună câteva feluri principale de cum se gândește și se rostește o poveste.

Să nu mai spuneți la-absolut-nimeni!  

Povestea cățelușului povestitor

(extras din Maratonul Poveștilor de la Cornățel, din ziua de 1 Iunie 2014)

de Gabriela Dordea, bibliotecară BJ ASTRA Sibiu

DE ZIUA LOR, am pornit, nu departe de Sibiu, la Ferma Şcoală CORNĂŢEL. Alături de colegii mei de la Biblioteca Judeţeană ASTRA, am petrecut o duminică alături de copii adorabili, copii frumoşi, curioşi, energici, cuceritori! Ne-au copleşit cu spontaneitatea şi perspicacitatea lor, cu talentul lor artistic dar mai ales cu îmbrăţişările lor care au fost răsplata cea mai mare a zilei şi a străduinţelor noastre de a-i plimba în Universul miraculos al Cărţii, al Cunoaşterii, de a-i sensibiliza şi mai mult la frumuseţea Naturii.

Într-un loc plin de animăluţe care mai de care mai fotogenice şi mai prietenoase, copiii au "recapitulat" o lecție importanta de viaţă: să respecte şi să iubească NATURA, să o protejeze ca să se bucure de frumuseţea şi dărnicia ei necondiţionată.

Pentru ei am scris o poveste frumoasă, cu prieteni "necuvântători" dar care de data aceasta au fost foarte cuvântători: Copiii s-au lăsat antrenaţi de firul poveştii şi au "intrat" repede în scenariu.

                   

Dolly-Doll, căţelul povestitor

SALUT PRIETENI! Sau mai bine zis: "HAM-HAM" Eu sunt Dolly-Doll şi sunt cel mai norocos căţel pentru că voi sunteţi cei mai frumoşi şi cei mai cuminţi copii! Nu-i aşa?

O să vă spun o poveste.  Nu e un basm cu zâne sau cu căţei înaripaţi. Este o poveste din zilele noastre cu un căţel foarte prietenos şi drăgălaş care se dovedeşte a fi un foarte bun povestitor. Şi acela sunt chiar eu!

PROMISIUNEA DIN VIS   

            Era o zi fierbinte de vară. Şi cum stăteam eu aşa, la adăpost de soarele dogoritor sub bolta unei porţi, numai ce văd trecând prin dreptul meu, pe trotuar, o domniţă, frumuşică şi energică(de unde o fi avut ea atâta energie pe fierbinţeala asta? Când, ce-mi văd ochii? Domniţa aceasta drăgălaşă avea un evantai cu care se răcorea! Doamne, aş fi dat atunci toate bucăţelele suculente de cărniţă şi toate oasele cu măduvă pentru o răcoreală pe cinste!

Am părăsit rapid adăpostul meu şi m-am furişat în umbra domnişoarei Deja era niţel mai bine!Deodată, umbra se opreşte brusc şi eu care alergam pe lăbuţele mele ca să ţin pasul, rămân în soarele dogoritor. Doi ochi frumoşi se uitau cu drăgălăşenie spre mine

               - Hei, frumuşelule, ţi-e tare cald, nu-i aşa?

            Am scâncit ca un bebeluş şi cu un lătrat scurt i-am confirmat. A coborât evantaiul spre mne şi a început să mă răcorească. Doamne, ce bine era! Nici dacă aş fi avut urechi de elefant nu m-aş fi răcorit mai bine.Apoi a început să râdă ştrengăreşte şi am pornit.

            Şi cum mergeam noi aşa, ea cu evantaiul, eu pe lângă ea, îmi arunc ochii spre sacoşa pe care o avea şi care mă cam enerva. Ce să vezi! Pe sacoşa cu pricina, era o pisică maare, albă şi pisica aceasta, ce credeţi voi că făcea pe o asemenea arşiţă? Mânca o îngheţată!Maaare!Deci, era o pisică fericită, nu ca mine!

              Am scâncit iar şi am lătrat scurt ca să fiu băgat în seamă.

-        Bietul de tine! Lasă că rezolvăm imediat ce ajungem la primul magazin.

Zise stăpâna mea şi apoi scoase un oftat cât pentru doi.(De acum încolo o voi numi „stăpâna mea“ şi mă voi strădui să fiu un căţel cuminte ca să mă îndrăgească şi să mă ia acasă la ea!

            Şi cum mergeam noi aşa ca doi însetaţi în deşert, văd o umbră mare acoperind umbra mea. De pe stâlpul porţii din dreapta mea, din umbra unui soc, ne privea o pisică tolănită şi leşinată de căldură

            - Miaaauuuuu, ce sete mi-e! Şi ce poftă! Ochii ei plictisiţi se făcură deodată mari şi pofticioşi descoperind „ispita“ de pe sacoşa stăpânei mele.

            - Salut prietene! Hai şi tu la o răcoreală pe cinste!

            - Salut! Mi-a răspuns plictisit.

            - Mi-e o sete! Dar nu-mi părăsesc locul acesta pentru nimic în lume!

            Avea dreptate amicul meu căci sub pomul cu pricina, două pisici ameţite de căldură se uitau cu invidie la el.

            - Te înţeleg! La revedere!!!

            Şi mai mergem noi ce mai mergem şi auzim un zgomot de aripi obosite în teiul de la marginea drumului.

            Din frunzişul des ne privea curioasă o turturea cu pene cenuşii catifelate şi cu ochişorii mici  , strălucitori ca două cristale.

-        Gugu-ştiuc! Gugu-ştiuc!

-        Salut, prietene! Vino şi tu să te răcoreşti cu o îngheţată. Hai, coboară!

-        Merci, prietene, dar aici mă simt în largul meu!

-        Bine, cum vrei tu!

            M-am uitat cu coada ochiului şi l-am văzut cum îi sclipeau ochii după îngheţata cu pricina.

            Şi am mai mers aşa preţ de câteva minute până să ne oprim în faţa unui magazin pe ale cărui geamuri imense se găsea o reclamă uriaşă!!!. Am simţit că nu mai am aer şi mi se holbaseră ochii aşa ca în desenele animate pentru că în faţa ochilor mei era o ÎNGHEŢATĂ uriaşă, de ciocolată, vanilie, fistic!... O nebunie!

-        Dolly-Doll, aşa o să-ţi apun de azi înainte! Să fi cuminte până mă întorc!

Îmi spuse stăpâna mea şi înghiţi şi ea în sec privind cu poftă îngheţata din reclamă.

            Aşteptarea şi răbdarea mea şi-au aflat răsplata când stăpâna s-a întors cu două îngheţate „moţate“ cum nu mai văzuseră ochii mei până atunci.

-        Hai, vino, drăgălaşule!

            Când am văzut ce grozăvie mi se pregăteşte, m-am repezit ca un bezmetic la cornetul ispititor  Râsul domniţei nu mai contenea.

            N-a mai rămas nci o urmă din deliciul care mi s-a pregătit. Simţeam răcoreala aceea până în vârful urechilor mele creţe.

            Şi după ce ne-am înviorat noi niţel, am pornit mai departe.

-        O să ajungem imediat, Dolly-Doll şi sunt sigură că o să-ţi placă şi noii tăi prieteni: Muţu, cel mai scump şi mai drăgălaş motănel din lume (I-am spus aşa, pentru că seamănă cu un muțunache, atât e de mic şi de drăgălaş) şi cu Lyla, papagalul meu albastru-azuriu, acrobat jucăuş cum nu s-a mai văzut la specia lui.

            OOOOoooo!. Abia aşteptam să-i cunosc! Ochii domniţei sclipeau de plăcerea când vorbea despre ei şi un zâmbet de mulţumire i-a luminat chipul blând.

            Am cotit pe prima stradă. Arşiţa soarelui nu ne mai atingea acum şi era din ce în ce mai bine.

-     Ce parfum suav de trandafiri amestecat cu flori de tei şi soc. Mmm! Dolly-Doll, ce păcat nu te ating şi pe tine aceste miresme !

-    Mmm, am mârâit eu. Ce păcat! Boticul meu aspira numai praful de pe asfalt şi urmele amicilor mei.

            -   Hei, salut, prietene!

            Tot adulmecând aerul am dat bot în bot cu un maidanez plictisit şi ursuz. Nici măcar nu a catadicsit să-mi răspundă la salut.

-        Ţi-ar fi prins bine şi ţie o răcoreală, adică o îngheţată vroiam să spun!

-        Măi, drăgălaşule, eu tocmai am venit de la o baie pe cinste în piscina stăpânilor.

Aiurea, vedeal-aş eu pe ditamai maidanezul acesta într-o piscină! Dar m-am abţinut de la o replică pe cinste.

-        Hei, Nero, ce faci tu aici pe căldura asta? Nu te mai răcoreşti la lac?

I se adresă stăpâna mea când ajunse lângă el

Aha, deci asta era „piscina” cu care se lăuda! I-am trimis un rânjet convingător că doar pricepusem grozăvia lui şi am plecat ţanţoş mai departe.

-        Gata am ajuns, Dolly-Doll!

            Ne-am oprit la o poartă mare, roşie.

            Am intrat în curtea largă pe sub o boltă de trandafiri roşii. Ne-am oprit lângă o bancă(cum altfel decât roşie).

-        Acum te rog să mă aştepti aici, cuminte şi n-o să-ţi pară rău!

            Eram convins de acest lucru!

            Nu am aşteptat mult până când stăpâna s-a întors cu un bol plin de lapte proaspăt rece!

            N-am risipit nimic! L-am sorbit tot, până la ultima picătură şi mi-am lins boticul de ultimul strop. Apoi m-am întins la umbră  Domniţa plecase.

            M-am trezit aşa deodată, când, prin deschizătura porţii am zărit un grup de tinerei, semeni de-ai mei, puşi pe joacă şi pe lătrat. Căţelul tot căţel rămâne! Nu m-am putut stăpâni să nu dau fuguţa spre  grupul vesel, pus pe şotii.

-        Salut prieteni! Mă primiţi în jocul vostru?

-        Daaa!Vino!

            Am început să ne hârjonim ştrengăreşte,  să alergăm şi uite aşa, ca nişte copii zburdalnici, liberi, ne-am trezit undeva, pe o stradă, apoi pe alta, până m-am rătăcit.

            Nu m-am mai despărţit de ei.  Ne-am strâns obosiţi într-un rond de trandafiri şi am adormit.

            Dar nu era deloc frumos din partea mea să o las pe tânăra stăpână, cumsecade, îngrijorată dar şi dezamăgită de mine.

Aşa că, noaptea m-am furişat în visul ei şi i-am făcut o promisiune:

            „- Iartă-mă! Eu atunci a trebuit să plec! Dar foarte curând o să mă întorc la tine!“

            Şi m-am ţinut de cuvând!

            Mijiseră zorii când m-am trezit cu roua dimineţii pe ochi, pe botic.

-        Hei dragilor, eu acum trebuie să-mi ţin promisiunea, să mă întorc la stăpâna mea iar voi va trebui să-mi arătaţi drumul pentru că sunteţi de-ai locului.

-        Da, aşa vom face, suntem prieteni pe cinste!

Aşa că, şi-au întins ei lăbuţele şi codiţele să se dezmeticească de tot şi am pornit către casă.

Am numărat vreo patru străzi cotite până am ajuns la poarta cea roşie cu trandafiri roşii, urcători.

-        Vă mulţumesc prieteni! O să ne mai vedem!

-        Salutare, amice! Pe curând!

Am rămas în pragul porţii.  Era răcoare şi acum simţeam si eu miros de tei şi de trandafir căci aerul era proaspăt şi umed.

            Deodată, poarta roşie se deschide şi domniţa cea bună se repede la mine şi mă îmbrăţişează, şi-mi răsuceşte urechile şi lacrimi mici din ochii ei frumoşi îmi ajung pe botic.

-        Dolly-Doll, ce fericită sunt acum! Am fost atât de îngrijorată, sufleţel! Dar ştiam că te vei întoarce! Te-am visat azi noapte! Aveai glas de copil, şi-mi vorbeai! Parcă trăiam o poveste. O poveste adevărată!

Şi nu mai contenea cu mângâierile ei.

            Nu mai ştiam cum să-i răsplătesc afecţiunea  şi să-i recâştig încrederea.  Mi-am apropiat boticul umed de palmele ei, de obrazul catifelat şi-i sorbeam bucuria din ochi.

            Ne-am întors fericiţi în curtea cea largă cu boltă de trandafiri şi nu am mai plecat niciodată

            Îmi ţinusem promisiunea !

Livada cu mere cuvântătoare există, nu este o poveste!

Livada cu mere cuvântătoare a fost tema atelierului de scriere creativă și rostire de poveste pe care Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu l-a organizat la Slimnic, cu ocazia ediției de vară, 2014 a Zilelor Culturale ale Județului Sibiu.

Atelierul, derulat pe mai multe secvențe de curs realizate pe parcursul a trei săptămâni a fost realizat de Florinela Anca Vasilescu, coordonator al departamentului Metodic. Comunicare. Programe. Chiar dacă în comuna Slimnic biblioteca publică nu este încă funcțională, întâlnirile cu micii povestitori de aici au avut loc la Centrul parohial ”Sfinții Timotei și Mavra” pus la dispoziția activității de părintele George Piț și familia sa.

Prezentarea poveștilor din Livada lui Drăgușin a fost însoțită de o acțiune tip lobbyArt prin intermediul unui atelier de idei creative care au avut ca obiect de studiu și manifest, cartea. Obiectivul povestitorilor a fost atins. Ioan Șurean, primarul comunei Slimnic, a fost prezent la acțiune alături de alte oficialități locale și i-a asigurat pe cei de față că în foarte scurt timp biblioteca va fi redeschisă și adaptată nevoilor comunității.  La atelier a fost prezent și directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, dr. Silviu Borș.

Atmosferă de sărbătoare, autentică, românească, cu participanți talentați și susținători pe măsura cumințeniei lor. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâmplare simplă, dar aducătoare de bucurii care nu se uită ușor.

Cea mai bună demonstrație a rostului atelierului și al Ordinului Povestașilor care de la săptămână la săptămână își sporește numărul ucenicilor povestași este povestea în sine. Iată aici, doar câteva fragmente:

”A fost odată, ca-n povești o livadă cu mere cuvântătoare. În livadă trăiau mii, poate chiar zeci de mii de mere, și fiecare dintre ele avea de spus cel puțin o poveste interesantă.

În fiecare noapte de vineri merele începeau să rostească, una după alta, poveștile, unele trăite, altele doar visate. Cel mai înțelept dintre mere, Golden, a început primul. Acesta le-a mai povestit merelor din poveștile sale, dar mereu avea câte una nouă, niciodată nu spunea o poveste de două ori. De data aceasta, Golden a hotărât să le spună merelor o istorioară pe care a trăit-o chiar el, pe când a fost plecat în armată. Și, a început să povestească:

Pe vremea mea, armata era obligatorie. Acolo învățam cum să ne apărăm livada și copacul în caz de furtună sau alte calamități produse de oameni… Dar nu despre instrucție vreau să vă spun povestea ci despre ce mi-a fost dat să trăiesc pe frontul din Bucătărie.” (Andra, 13 ani)

”A fost odată un măr din livada Slimnicului care făcea parte din tonele de mere care trebuiau exportate în Germania. Era un măr fericit deoarece spera ca în străinătate să-i fie mai bine. Într-o zi, a sosit și Marele Camion, îndelung așteptat. Muncitorii au încărcat merele care se rostogoleau cu lacrimi în ochi pentru că întotdeauna este greu să te desparți de prietenii din livada copilăriei. Și, iată, șoferul a pornit Marele Camion care s-a pus în mișcare fără nici un regret. Mărul nostru, deosebit de emoționat, de abia aștepta să ajungă în Germania. Privea fascinat prin pereții de sticla ai Marelui Camion, se uita la păsări cum zboară și cântă cu glasul lor melodios. Privea ciobanii cu oile lor albe ca zăpada, dar gândul tot la prietenii lui din livadă îi era. Au ajuns aproape de granița dintre Austria și Germania. Au așteptat până toate merele au fost verificate de vameși, apoi au plecat spre Berlin. Mărul era fericit, dar nu știa ce-l așteaptă: merele erau duse la o fabrica de suc. El deja își făcea planuri pentru ,,vacanța” lui și se gândea ce prieteni va avea și cum își va petrece timpul. Când au ajuns la fabrică, oamenii de acolo au descărcat camionul și au dus merele în depozit. Mărul era nerăbdător să cunoască și alte soiuri, noi de mere, dar când a văzut cum oamenii duceau merele la o presa uriașă, și-a dat seama ce se întâmplă cu adevărat. (Ștefan, 13 ani)”

Continuarea acestora și prezentarea tuturor poveștilor din Livada cu mere cuvântătoare a Slimnicului în următorul volum antologic ”Spune-mi o poveste despre satul tău”, editat de BJ ASTRA Sibiu, Editura Armanis. 

Pregătiri pentru Maratonul Poveștilor din 1 Iunie 2014

Bibi, Muguraș, Dolly Doll, Sissy, Dilly Vanilly, Buni-bun, Titi Rez și Tumi To, sunt cei mai buni povestitori din câți există în ținutul Sibiului. Să nu mai punem la socoteală că, în viața de zi cu zi, sunt păstrătorii tuturor poveștilor lumii din bibliotecile publice sibiene, contribuind la tot ce înseamnă speranță, credință, identitate, evoluție, cunoaștere. Așadar, sunt bibliotecari astriși: Bianca Karda, Maria Lupu, Gabriela Dordea, Alexandrina Aldea, Ana Coca, Victoria Marin, Iustina Fieraru și subsemnata.

Întreaga trupă de povestașe, adică de povestitoare cu stea în frunte, vor fi prezente duminică, 1 Iunie 2014, la Ferma Școală din Cornățel cu tolba plină de cărți, de jucării și de surprize, într-un Maraton Inedit al Poveștilor, dedicat Zilei Internaționale a Copilului și debutului Zilelor Culturale ale Județului Sibiu pe Valea Hârtibaciului, în ediția de primăvară-vară a acestui an.

Așadar, între orele 14:00-18:00, cei care vor trece prin minunata fermă de la Cornățel, pot descoperi lumea celor care nu cuvântă prin povești-de-demult într-un circuit special de prezentare a animăluțelor de acolo, care prin intermediul cuvintelor se vor transforma în eroi de poveste, așa cum nu s-a mai văzut vreodată.

Vă așteptăm, cu drag!

Vocile povestașilor la Radio România Actualități

îi mulțumim lui Carmen Vulcan pentru înregistrare

deja, Poveste

postEveniment

Ieri, 20 martie 2014, în miezul primei zi oficiale de primăvară, Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu devenit arhiplină de cei care iubesc poveștile, tradițiile și pe cei care le poartă în rostire și scris, pe povestitori…

Lansarea primului volum al antologiei ”Spune-mi o poveste despre satul tău!” s-a dovedit a fi un bun prilej nu doar pentru prezentarea celor 47 de copii povestași din ținutul Sibiului, ci și pentru întâlnirea celor 6 comunități sibiene în care s-a desfășurat programul Bibliotecii ASTRA în cele două ediții ale Zilelor Culturale ale Județului Sibiu: Loamneș-Alămor, Gura Rîului, Turnu Roșu, Sadu, Micăsasa și Păuca.

Ucenicii Ordinului Povestașilor au fost însoțiți de reprezentanții autorităților publice locale, de primari și viceprimari, profesori, părinți, bunici, frați și, bine-nțeles de bibliotecarii locali.

Ceremonia s-a bucurat de prezența dlui Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, a dlui Marcel Constantin Luca, vicepreședinte, precum și a altor consilieri județeni.

Evenimentul a fost deschis de dl Silviu Borș, directorul Bibliotecii ASTRA Sibiu care a prezentat procesul de editare a cărții, un produs 100% al serviciilor din această instituție, dar și rolul bibliotecii județene în dezvoltarea programelor de promovare culturală a zonelor tradiționale ale județului Sibiu prin rețeaua de biblioteci locale, tot mai active și mai prezente în viața comunităților.

Programul a fost continuat de dna Florinela Anca Vasilescu, coordonatorul proiectului care a prezentat într-o formulă de poveste pe cei 47. Și, pentru că biblio-atelierul care a generat această carte nu a fost doar de scriere creativă, ci și de arta povestirii, cei mici s-au întrecut în felul în care se poate rosti o poveste. Unii au adus veselie și hohote de râs, alții au adus emoții, până la lacrimi, alții au transformat scena într-un spațiu magic. Și, este doar începutul!

Toți povestașii au primit câte-o trăistuță cu cărți de soi editorial bun și ciupilica de povestaș-ucenic, un prim însemn de identitate ca membru al Ordinului Povestașilor, grup informal de studiu și joc cu cuvintele propus și administrat de Departamentul Metodic. Comunicare. Programe al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Desigur, ciupilica de povestaș avea un ciucur, semn că ucenicii au rostit în public o primă poveste. La 5 ciucuri, ucenicii vor primi un clopoțel, iar la 5 clopoței, statutul de calfă și, tot așa… povestea merge mai departe, luând forme inedite care în esență reprezintă formule de educație non-formală.

Ioan Părean, invitatul special al spectacolului, a arătat celor mici ce înseamnă un povestitor cu har și sârg.

Evenimentul s-a încheiat în rostirea unei povești de către Florinela Anca Vasilescu, bibliotecar-povestaș care a readus în prim-plan frumusețea acestei profesii, aducătoare de șanse tuturor celor care cred în cunoaștere și cultură.

Așadar, e bine să știi că există povești și, chiar tu, personaj de poveste!

Micii povestași din ținutul Sibiului

de Radu Vancu

Omul nu este doar un „ființă socială”, ci și o „ființă narativă”. Ba mai mult, cu cât o societate are povestași mai mulți și mai talentați, cu atât performanța ei socială e mai ridicată. O spun teoria literară și antropologia pe șleau; cum însă pe noi nu teoria, ci practica ne interesează, un bibliotecar de la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a avut excelenta idee a formării unei școli de mici povestași – recrutați, până la unul, din șase sate din jurul Sibiului: Gura Râului, Turnu Roșu, Alămor, Păuca, Micăsasa, Sadu. Florinela Anca Vasilescu, fiindcă ea este bibliotecarul în cauză, a ales 48 de povești ale unor copii din satele amintite, mai toți între 10 și 14 ani, le-a strâns într-o antologie numită Spune-mi o poveste din satul tău, pe care a și prefațat-o, și a publicat-o anul acesta la Editura Armanis (a Bibliotecii Județene ASTRA; fie spus în paranteză, puține cărți din capitala noastră europeană ies la fel de elegant precum cele îngrijite aici de priceputele tipografe ale Bibliotecii).

A rezultat o profuziune fermecătoare de povești despre lume, așa cum e ea văzută de cei aflați în intermundiul dintre copilărie și adolescență; o lume cumva nediferențiată total de universul fabulos al copilăriei din experimentele Zaica, și neintrată încă de-a binelea în story-urile cu vampiri ale teenager-ilor. Copiii universurilor rurale din jurul Sibiului scriu despre o lume contiguă încă basmelor – povestașii puberi din Gura Râului scriu Povești din Inima Pădurii, cei din Turnu Roșu Povești din Turnul de Veghe al Munților, cei din Alămor Povești din Ținutul Dochiilor Albastre, cei din Păuca despre Tărâmul Timpului Fericit, cei din Micăsasa se simt De demult..., iar cei din Sadu vin din Sfatul Înțelepților. Însă, cu toate titlurile și scenografia rurale, poveștile lor sunt foarte actuale, se simte de îndată că e vorba de lumile unor copiii intrați binișor în Evul Media, cu un imaginar nutrit de lumile fabuloase ale phantasy-urilor și feeriilor holywoodiene. În satele lor, de asemenea fabuloase, din jurul Sibiului, micii povestași sunt și ei niște „nativi digital”, foarte bine adaptați lumii în care se mișcă.

E, așadar, un lucru foarte bun această antologie. Formează o generație de povestași digitali „prea buni, prea ca la țară”. După cum foarte bună e și informația din caseta tehnică, unde se spune limpede că vor fi cinci astfel de volume. Ceea ce înseamnă că micii noștri povestașii se numără cu zecile, poate chiar cu sutele. Și, cum spuneam de la început că societățile cu povestași mulți și buni prosperă, concluzia e limpede: viitorul sună bine.

World Storytelling Day 2014

Ziua lansării primului Volum al Povestașilor nu a fost aleasă întâmplător, de 20 martie întreaga lume îi sărbătorește pe toți povestitorii și tot ceea ce presupune arta de a povesti, de Ziua internațională a Povestirii.

Astfel, cu ocazia lansării volumului va fi prezentat publicului și grupul de studiu și de lucru cu cuvintele, numit Ordinul Povestașilor, care în această etapă de început va funcționa în formula unui cadru informal în care cei mai talentați tineri sibieni vor fi îndrumați, încurajați și promovați.

Intenția care a generat existența Zilei Internaționale a Povestirii a fost, este și va rămâne celebrarea artei de a spune povești, la nivel global.  

În fiecare an, Ziua Mondială a Povestirii se sărbătorește la echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și în prima zi a echinocțiului de toamnă, în sud. În această zi, oameni din întreaga lume, se întâlnesc pentru a spune și asculta povești.

Originea acestei sărbători provine din Suedia, prima țară din lume care a creat un eveniment (Alla berättares Dag) dedicat acestei îndeletniciri ancestrale și universale, într-o zi de 20 martie în anul 1991. A fost startul dezvoltării unei rețele internaționale care a menținut fermentul sărbătorii, pe toate continentele lumii. Multe țări din America de Sud au declarat ziua de 20 martie sărbătoare națională a Povestirii.

Internetul a mijlocit creșterea interesului acordat artei de a spune povești, consacrând pe plan internațional această sărbătoare, la care este locul și timpul să ne acordăm și noi.                                                                                                                            

Invitație Oficială

Eveniment: Lansare de Carte

Volum: Spune-mi o poveste despre satul tău! : antologie / Florinela Anca Vasilescu (antolog., pref., ed.). – Sibiu : Armanis, 2014-

[vol. 1: Gura Rîului, Turnu Roșu, Loamneș, Păuca, Micăsasa, Sadu]

Data: 20 martie 2014

Ora: 13:00

Loc: Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (corp A)

Organizatori: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Parteneri: Primăria Gura Rîului, Primăria Turnu Roșu, Primăria Loamneș, Primăria Păuca, Primăria Micăsasa și Primăria Sadu

Sponsori: librăria on-line O Carte și Diverta Dacia Traiană Sibiu

Joi, 20 martie 2014, la ora 13:00, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (corp A) va avea loc ceremonia de lansare a primului volum din antologia Spune-mi o poveste despre satul tău!, în cuprinsul căreia au fost alese 47 de povești scrise de 47 de povestitori copii din 6 localități sibiene: Gura Rîului, Turnu Roșu, Loamneș, Păuca, Micăsasa și Sadu.

Apariția cărții reprezintă o etapă din programul de educație non-formală (biblio-atelier de scriere creativă și a artei de a povesti) propus și implementat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în cadrul celor două ediții ale Zilelor Culturale ale județului Sibiu din 2013.

La lansarea volumului vor fi prezenți dl. Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, alături de toți primarii localităților participante în program.   

Evenimentul se bucură de parteneriatul autorităților publice locale din Gura Rîului, Turnu Roșu, Loamneș, Păuca, Micăsasa și Sadu, precum și de susținerea librăriei on-line O carte și Diverta Sibiu – Librăria Dacia Traiană. 

Povești din Ținutul Timpului Fericit

Raul Adrian Berea

Povestea bunicului

Era într-o zi de toamnă în care femeile își strângeau roadele din grădină. Bunica mea din partea tatălui scoase ceapa și o depozitase în gârliciul pivniței. Se făcuse întuneric și, cum în acea vreme nu era curent electric, oameni mergeau devreme la culcare.

Unul din vecini a fost trezit în toiul nopții de schelălăitul câinelui său, care venea până în curtea bunicilor mei. Omul nostru, după câteva încercări de a liniști câinele, care nu se potolea, își luă un toiag în mână și se îndreptă spre locuința bunicilor. Când a văzut că bunicii mei dorm, s-a decis să-l trezească pe celălalt vecin, la geamul căruia a bătut, până când omu’ s-a trezit și-a ieșit, năuc, afară.

-            Vecine, zise primul, vino să-l trezim pe nea Ion, căci eu cred că a venit un lup în ograda lui.

Își luă și vecinul o bâtă și-l urmă pe Boboloț până la ușa bunicilor mei, urmat si de soția lui. Cioc! Cioc! Cioc! și bunicul ieși repede afară, iar Boboloț îi zise:

- Băi, nene, hai c-o venit un lup la tine în gârliciul pivniței. Câinele fugea și se întorcea de la gârlici la stăpân, ca turbat. În negura nopții, trei bărbați, în izmene, urmați de două femei se îndreptau spre gârliciul pivniței. Bunicul zise :

- Nu poate să fie lupul aici! Dar, câinele lătra cu înverșunare, dovedind că ceva este. Boboloț, ocoș, îi spune atunci bunicului:

- Nene, io mă bag, dar tu să-l pălești, că rămâne soția cu copiii pe drumuri.

Bunicului îi vine inspirația și îi zise bunicii:

-  Femeie adu lămpașul, să vedem ce e aici.

Bunica se duse și se întoarse repede repejor cu lămpașul aprins, îl dă bunicului în mână, iar acesta se îndreaptă hotărât spre gârlici. Ajunși acolo, când ridică lămpașul, doi ochi strălucitori: capra lui Boboloț care rumega liniștită frunzele de ceapă. A behăit a salut, iar cei cinci oameni, treji în toiul nopții, s-au întors la casele lor, fără să-și mai spună un cuvânt, în timp ce ”lupul” se savura, mai departe, ceapa bunicii.

A doua zi, Boboloț a povestit, cu lacrimi în ochi, cum el și soția lui, în loc de somn s-au săturat cu râs, și-l acuza pe bunicu că i-a fost frică, motiv pentru care, la un moment dat, a  cerut lămpașul. Boboloț, de meserie tâmplar, lucra pe șantiere, așa că pe unde a călătorit, povestea cu mult haz, întâmplarea cu lupul, capra, ceapa și lămpașul. 

Eu vreau ca această întâmplare să ajungă și la urechile urmașilor mei.

Și-am încălecat pe o capra și v-am spus o poveste adevărată.

            

Vasile Dancu

Într-o zi caldă și însorită,

într-o clasă dintr-un sat numit Păuca se aflau niște copii. În clasă era un ceas și sub el scria timp fericit.

Dintr-o dată ceasul se oprise și din spatele tablei ieșiră un ceas vorbitor care se întreba ce căuta acolo. După un timp, copiii i-au spus că este în localitatea Păuca, dar Ceasul insista și explica celor din jurul său că el crede și știe că e pe tărâmul timpului fericit. Copiii i-au arătat ceasului toate dealurile și pădurile care erau în preajma satului. Ceasul vorbitor a întrebat care este istoria acestui sat, iar ei i-au spus că într-o zi un cioban pe nume Păuc a găsit acest loc minunat i-a dat numele său.

Copiii i-au mai spus și multe povești, care l-au ajutat pe Ceas înțeleagă de ce acest loc purta și numele de  Tărâmul al timpului fericit. La final copiii l-au condus pe ceasul vorbitor înapoi și înainte să treacă în lumea lui, un copil mai curios l-a întrebat cum îl cheamă, dar… chiar atunci, s-a trezit din vis!

  

Ștefan Gancea

A fost odată, ca niciodată o clasă,

de copii foarte frumoși care aveau un ceas deasupra tablei. Sub ceas era scris Timp Fericit. Toată ziua acest ceas ticăia și îi deranja pe copii la ore.

Dar, într-o zi copii se gândeau, în amuzament, cum ar fi dacă l-ar sparge:

- Eu zic să luăm o piatră și să tragem la țintă, după ceas! zise Raul foarte nervos.

 - Dar ce-ar fi să îl luăm, să îl punem în inelul de la coșul de baschet și să dăm cu mingea după el! zise Ștefan.

Într-o zi de luni, copiii au stat într-o pauză în clasă și, de-odată, se formează un portal în tablă. Doi băieți au început să plângă de frică, dar din portal zise cineva:

-            Hei, cine plânge acolo?

Toți copiii mirați nu au zis nimic. Iarăși vocea aceea:

-   Hei, nu m-ați auzit, cine plânge acolo?

-   Andrei și Nicușor, zise Diana foarte înfricoșată.

De-odată, ieși un spiriduș din portal și zise:

 - Hei, nu mai plângeți, nu vă fac nimic rău, dar pentru că ați plâns, vă dau câte un ban de aur, zise spiridușul.

 - Mulțumim! spuse Andrei și Nicușor.

 - Cu plăcere, drăguților! zise spiridușul.

 - Dar, de unde veniți? au întrebat copiii.

 - Eu vin de pe tărâmul timpului fericit.

 - Și-și nu-nu ne-ne da-dati și-și nouă ni-niște ga-ga-galbeni? întrebă Cornel, bâlbâitul clasei.

 - Nu, din păcate, criza a ajuns și pe tărâmul nostru, spuse spiridușul. Copii, sunteți foarte frumoși, dar să păstrați ceasul deasupra tablei, ca să vă mai pot vizita. Iar, atunci, vă promit că vă aduc la toți câte un galben.

 - Uraaa!!! strigară copiii în cor.

 - Trebuie să plec copii, dar să nu spuneți la nimeni că am fost aici.

 - Dar, de ce nu mai stați? întreabă Ștefan.

 - Mi se termină creditul. Pa-pa, copii, ne vedem data viitoare!

Adelina Gligor

Omul de la Hânca

A fost odată, ca niciodată, un om care locuia la Hânca, singur, acolo, în pustietatea aceea. Era departe de oamenii din sat, care se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor.

Zi de zi, oamenii mergeau la arat, la semănat, la discuit. Toți erau uniți, făceau lucrurile împreună, iar copiii din sat se jucau și erau foarte fericiți. În schimb, acel om de la Hânca era foarte urâcios și nu suporta nici copiii. Oamenii din sat erau tot timpul fericiți.

Într-o zi, a venit în sat un om să își caute o casă unde să locuiască. În sat, nici o casă nu mai era goală, dar el vroia cu orice preț să rămână în acest sat pentru că știa că oamenii din acest loc sunt foarte fericiți.

Când a văzut omul acela de la Hânca că vine cineva, s-a înfuriat. Omul fericit s-a speriat când l-a văzut, dar, după câteva zile, acesta vroia să se împrietenească cu vecinul lui, dar a văzut că era urâcios, atât de urâcios, încât nu a vrut să facă cunoștință.

Într-o zi, cel urâcios l-a întrebat cum îl cheamă, iar el s-a mirat când a auzit și i-a răspuns:

 - Eu mă numesc Ionel, dar pe tine?

 - Vasile.

 - Vrei să fim prieteni? a spus Ionel.

 - Da, dar iartă-mă că până acum nu am vorbit cu tine.

 - Nu-i nimic, dar de ce erai așa de urâcios?

 - Pentru că zi de zi eu eram singur și nu aveam cu cine să povestesc.

 - Ah, uite că acum poți vorbi când vrei cu mine, a zis Ionel.

Într-o zi, Ionel l-a întrebat pe Vasile dacă vrea să meargă în sat. Vasile a fost de acord și au plecat amândoi. Când au ajuns în sat, Vasile a văzut că toți oamenii sunt fericiți și uniți, moment în care a ales să se alăture acestora.

Vasile i-a mulțumit lui Ionel că l-a schimbat într-un om prietenos și că l-a dus pe ”tărâmul timpului fericit”.

Andreia Tolciu

Într-un loc uitat de timp,

departe, ascuns între coline, era un sat plin de datini. Păuca este considerată de toți locuitorii un tărâm al timpului fericit. Localnicii din acest sat minunat trăiau într-o armonie perfectă, atât cu natura și între ei.

       Acest tărâm, uitat de timp, adăpostește tradițiile lăsate din moși strămoși următoarei generații care va urma să împlinească aceste tradiții lăsate de ei, cu scopul de a nu se pierde farmecul și istoria acestei localități.

Păuca are un farmec aparte deoarece are în alcătuirea sa mai multe monumente istorice: Biserica Ungurească și vechea grădiniță unde părinții noștri au copilărit cu mult timp în urmă.

Acest tărâm al timpului fericit este compus din tradițiile locuitorilor, din cele mai vechi timpuri, până în zilele noastre.