de Sandu Brusture-Viroagă
Răsfoind colecția Universul Copiilor, nr. 2, an VI, 1930 (nr. inv. 24216) din Colecția de Periodice a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu am descoperit un poet minunat și (încă) necunoscut, Ștefan Stănescu, pseudonim Sandu Brusture-Viroagă, născut pe 9 ianuarie 1912 și trecut Dincolo în anul 1956.
A venit timpul să-i descoperim pe poeții și povestașii de odinioară, cei care au bucurat și colorat copilăria bunicilor noștri.
La miezul nopții, Moșul Ene cu nuelușa-i de alun,
Și visele încep să sboare, cu aripioare de lăstun
Prin țara basmelor eterne, cu flori și cântece și stele…
Atunci pe codrul de aramă plutesc năframele de lună
Pe care vânturile nopții le sfâșie și iar le-adună…
De-i ascultă în gând cu grijă, vei auzi cântând atunci
Șirag de lacrime sonore ce curg în valuri peste lunci!
Se’ nvolburează flăcări roze și’ n freamăt lung de ramuri
frânte,
Privighetorile de gânduri încep în colivii să cânte.
Ca-ntr-un ochean vrăjit de stele, cu viziuni de cer
înalt,
Se-ntrezăresc grădini de lacuri de pe tărâmul celălalt…
Pe-aici un călător, odată, s-a-ncumetat să rup-o floare
Și-ndat’ au prins să-l împresoare miresme tari
adormitoare
Și codrul freamătă de glasuri, ca niște clopoței
de-argint,
Ce-l tot târâră-n colb de aur, prin nesfârșitul labirint…
Precum petalele din floare le-a rupt el: una câte una,
Tot astfel dragile-i iluzii se risipiră cu furtuna.
Uitase sfatul vrăjitoarei, ce-n drum i-a spus cu bunătate
Cum să se poarte-n tot cuprinsul acelor locuri neumblate:
Drumeț voinic i-a zis, când pașii te-au dus în tainică
pădure
Și-ai rătăcit în dogorirea de crengi și frunze de aramă,
Păzește-ți sufletul, fă-ți cruce. Și nu răspunde când te
cheamă
Și nu lăsa ademenirea și vraja lină să te fure!
Te-or îmbia să joci cu ele în cercul larg de iarbă arsă,
Dar tu, luându-ți apa vie, grăbește-te, fă calea-ntoarsă!
Așa grăit-a vrăjitoare, dar voinicelul, pas’ s-asculte
Când zânele-i vorbeau șăgalnic, făgăduindu-i câte multe!
…Și firul visului se toarce mai lin, mai fără de hotare,
Și copilașul care doarme ce vede că-i voinic călare.
Și toate câte le-auzise, din basmul ce l-a spus bunica,
El le trăește-n vis aevea: Vulturul Vulpea și furnica
Sunt slujitorii lui, că doară el, Făt-frumos, i-a ajutat
În drumul lui cu bunătate și chiar de moarte i-a scăpat!
Aruncă Smeul buzduganul, el, Făt-frumos îl prinde-n mână
Și îl repede pân-departe de-a mers pe drum o săptămână!
Stă Smeul nostru și se miră: cam ce voinic avu tăria
Și negrăita îndrăzneală să-i calce lui împărăția?
Dar Făt-frumos sub pod l-așteaptă și mi-l ucide-n luptă
cruntă,
O iea apoi pe Cosânzeana și-apoi să vezi ospăț și
nuntă!...
Și firul visului se toarce-ncet și tainic mai departe
Și-acuma Făt-frumos viteazu se află-n cumpănă de moarte…
Închis în temnița străveche cu ziduri umede și reci,
Acolo vor să-i putrezească oscioarele în veci de veci!
Toți slujitorii lui acum sunt morți și nimeni nu-i
aproape
Să vină să doboare Smeii și-apoi pe Făt-frumos să-l
scape!
Și plânge Făt-frumos sărmanul (copilul adormit și-nchis)
Și cheia temniței grozave e ”deșteptarea lui din vis”!
(tehnoredactare cu grafia și ortografia din document)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu