(extras din Maratonul Poveștilor de la Cornățel, din ziua de 1 Iunie 2014)
de Gabriela Dordea, bibliotecară BJ ASTRA Sibiu
DE ZIUA LOR,
am pornit, nu departe de Sibiu, la Ferma Şcoală CORNĂŢEL. Alături de colegii mei de la
Biblioteca Judeţeană ASTRA, am petrecut o duminică alături
de copii adorabili, copii frumoşi, curioşi, energici, cuceritori! Ne-au
copleşit cu spontaneitatea şi perspicacitatea lor, cu talentul lor artistic dar
mai ales cu îmbrăţişările lor care au fost răsplata cea mai mare a zilei şi a
străduinţelor noastre de a-i plimba în Universul miraculos al Cărţii, al
Cunoaşterii, de a-i sensibiliza şi mai mult la frumuseţea Naturii.
Într-un loc
plin de animăluţe care mai de care mai fotogenice şi mai prietenoase, copiii au
"recapitulat" o lecție importanta de viaţă: să
respecte şi să iubească NATURA, să o protejeze ca să se bucure de frumuseţea şi
dărnicia ei necondiţionată.
Pentru ei am
scris o poveste frumoasă, cu prieteni "necuvântători" dar care de
data aceasta au fost foarte cuvântători: Copiii s-au lăsat antrenaţi de firul
poveştii şi au "intrat" repede în scenariu.
Dolly-Doll, căţelul
povestitor
SALUT
PRIETENI! Sau mai bine zis: "HAM-HAM" Eu sunt Dolly-Doll şi sunt cel
mai norocos căţel pentru că voi sunteţi cei mai frumoşi şi cei mai cuminţi
copii! Nu-i aşa?
O să vă spun o poveste. Nu e un
basm cu zâne sau cu căţei înaripaţi. Este
o poveste din zilele noastre cu un căţel foarte prietenos şi drăgălaş care se
dovedeşte a fi un foarte bun povestitor. Şi acela sunt chiar eu!
PROMISIUNEA DIN VIS
Era
o zi fierbinte de vară. Şi cum stăteam eu aşa, la adăpost
de soarele dogoritor sub bolta unei porţi, numai ce văd trecând prin dreptul
meu, pe trotuar, o domniţă, frumuşică şi energică(de unde o fi avut ea atâta
energie pe fierbinţeala asta? Când, ce-mi văd ochii? Domniţa aceasta drăgălaşă avea un evantai cu
care se răcorea! Doamne, aş fi dat atunci toate bucăţelele suculente de cărniţă
şi toate oasele cu măduvă pentru o răcoreală pe cinste!
Am părăsit
rapid adăpostul meu şi m-am furişat în umbra domnişoarei Deja era
niţel mai bine!Deodată, umbra se opreşte brusc şi eu care alergam pe lăbuţele
mele ca să ţin pasul, rămân în soarele dogoritor. Doi ochi frumoşi se uitau cu
drăgălăşenie spre mine
- Hei, frumuşelule, ţi-e tare cald, nu-i
aşa?
Am scâncit ca un bebeluş şi cu un
lătrat scurt i-am confirmat. A coborât evantaiul spre mne şi a început să mă
răcorească. Doamne, ce bine era! Nici dacă aş fi avut urechi de elefant nu m-aş
fi răcorit mai bine.Apoi a început să râdă ştrengăreşte şi am pornit.
Şi
cum mergeam noi aşa, ea cu evantaiul, eu pe lângă ea, îmi arunc ochii spre sacoşa pe care o avea şi care mă cam enerva. Ce să
vezi! Pe sacoşa cu pricina, era o pisică maare, albă şi
pisica aceasta, ce credeţi voi că făcea pe o asemenea arşiţă? Mânca o
îngheţată!Maaare!Deci, era o pisică fericită, nu ca mine!
Am scâncit iar şi am lătrat scurt ca să fiu
băgat în seamă.
-
Bietul de tine! Lasă că rezolvăm imediat ce ajungem
la primul magazin.
Zise stăpâna
mea şi apoi scoase un oftat cât pentru doi.(De acum încolo o voi numi „stăpâna mea“ şi mă voi
strădui să fiu un căţel cuminte ca să mă îndrăgească şi să mă ia acasă la ea!
Şi
cum mergeam noi aşa ca doi însetaţi în deşert, văd o umbră mare acoperind umbra
mea. De pe
stâlpul porţii din dreapta mea, din umbra unui soc, ne privea o pisică tolănită
şi leşinată de căldură
- Miaaauuuuu, ce sete mi-e! Şi ce poftă! Ochii ei plictisiţi se
făcură deodată mari şi pofticioşi descoperind „ispita“ de pe sacoşa stăpânei
mele.
- Salut
prietene! Hai şi tu la o răcoreală pe cinste!
- Salut! Mi-a răspuns plictisit.
- Mi-e o sete! Dar nu-mi părăsesc locul acesta pentru nimic în lume!
Avea dreptate amicul meu căci sub pomul cu pricina, două pisici ameţite de
căldură se uitau cu invidie la el.
- Te înţeleg! La revedere!!!
Şi mai mergem noi ce mai
mergem şi auzim un zgomot de aripi obosite în teiul de la marginea drumului.
Din frunzişul des ne
privea curioasă o turturea cu pene cenuşii catifelate şi cu ochişorii mici , strălucitori ca două cristale.
-
Gugu-ştiuc! Gugu-ştiuc!
-
Salut, prietene! Vino şi tu să te răcoreşti cu o îngheţată. Hai, coboară!
-
Merci, prietene, dar aici mă simt în largul meu!
-
Bine, cum vrei tu!
M-am uitat cu coada
ochiului şi l-am văzut cum îi sclipeau ochii după îngheţata cu pricina.
Şi am mai mers aşa preţ de
câteva minute până să ne oprim în faţa unui magazin pe ale cărui geamuri imense
se găsea o reclamă uriaşă!!!. Am simţit că nu mai am aer şi mi se holbaseră
ochii aşa ca în desenele animate pentru că în faţa ochilor mei era o ÎNGHEŢATĂ
uriaşă, de ciocolată, vanilie, fistic!... O nebunie!
-
Dolly-Doll, aşa o să-ţi apun de azi înainte! Să fi cuminte până mă întorc!
Îmi spuse stăpâna mea şi înghiţi şi ea în sec privind cu poftă îngheţata
din reclamă.
Aşteptarea şi răbdarea mea
şi-au aflat răsplata când stăpâna s-a întors cu două îngheţate „moţate“ cum nu mai văzuseră ochii mei până
atunci.
-
Hai, vino, drăgălaşule!
Când am văzut ce grozăvie
mi se pregăteşte, m-am repezit ca un bezmetic la cornetul ispititor Râsul domniţei nu mai contenea.
N-a mai rămas nci o urmă
din deliciul care mi s-a pregătit. Simţeam răcoreala aceea până în vârful
urechilor mele creţe.
Şi după ce ne-am înviorat noi
niţel, am pornit mai departe.
-
O să ajungem imediat, Dolly-Doll şi sunt sigură că o să-ţi placă şi noii
tăi prieteni: Muţu, cel mai scump şi mai drăgălaş motănel din lume (I-am spus
aşa, pentru că seamănă cu un muțunache, atât e de mic şi de drăgălaş) şi cu
Lyla, papagalul meu albastru-azuriu, acrobat jucăuş cum nu s-a mai văzut la
specia lui.
OOOOoooo!. Abia aşteptam
să-i cunosc! Ochii domniţei sclipeau de plăcerea când vorbea despre ei şi un
zâmbet de mulţumire i-a luminat chipul blând.
Am cotit pe prima stradă.
Arşiţa soarelui nu ne mai atingea acum şi era din ce în ce mai bine.
- Ce parfum suav de trandafiri amestecat cu flori de tei şi soc. Mmm!
Dolly-Doll, ce păcat nu te ating şi pe tine aceste miresme !
- Mmm, am mârâit eu. Ce păcat! Boticul meu aspira numai praful de pe asfalt
şi urmele amicilor mei.
- Hei, salut, prietene!
Tot adulmecând aerul am
dat bot în bot cu un maidanez plictisit şi ursuz. Nici măcar nu a catadicsit
să-mi răspundă la salut.
-
Ţi-ar fi prins bine şi ţie o răcoreală, adică o îngheţată vroiam să spun!
-
Măi, drăgălaşule, eu tocmai am venit de la o baie pe cinste în piscina
stăpânilor.
Aiurea, vedeal-aş eu pe ditamai maidanezul acesta într-o piscină! Dar m-am
abţinut de la o replică pe cinste.
-
Hei, Nero, ce faci tu aici pe căldura asta? Nu te mai răcoreşti la lac?
I se adresă stăpâna mea când ajunse lângă el
Aha, deci asta era „piscina” cu
care se lăuda! I-am
trimis un rânjet convingător că doar pricepusem grozăvia lui şi am plecat
ţanţoş mai departe.
-
Gata am ajuns, Dolly-Doll!
Ne-am oprit la o poartă
mare, roşie.
Am intrat în curtea largă
pe sub o boltă de trandafiri roşii. Ne-am oprit lângă o bancă(cum altfel decât
roşie).
-
Acum te rog să mă aştepti aici, cuminte şi n-o să-ţi pară rău!
Eram convins de acest
lucru!
Nu am aşteptat mult până
când stăpâna s-a întors cu un bol plin de lapte proaspăt rece!
N-am risipit nimic! L-am
sorbit tot, până la ultima picătură şi mi-am lins boticul de ultimul strop.
Apoi m-am întins la umbră Domniţa
plecase.
M-am trezit aşa deodată,
când, prin deschizătura porţii am zărit un grup de tinerei, semeni de-ai mei, puşi
pe joacă şi pe lătrat. Căţelul tot căţel rămâne! Nu m-am putut stăpâni să nu
dau fuguţa spre grupul vesel, pus pe
şotii.
-
Salut prieteni! Mă primiţi în jocul vostru?
-
Daaa!Vino!
Am început să ne hârjonim
ştrengăreşte, să alergăm şi uite aşa, ca
nişte copii zburdalnici, liberi, ne-am trezit undeva, pe o stradă, apoi pe
alta, până m-am rătăcit.
Nu m-am mai despărţit de
ei. Ne-am strâns obosiţi într-un rond de
trandafiri şi am adormit.
Dar nu era deloc frumos
din partea mea să o las pe tânăra stăpână, cumsecade, îngrijorată dar şi
dezamăgită de mine.
Aşa că, noaptea m-am furişat în visul ei şi i-am făcut o promisiune:
„- Iartă-mă! Eu atunci a
trebuit să plec! Dar foarte curând o să mă întorc la tine!“
Şi m-am ţinut de cuvând!
Mijiseră zorii când m-am trezit cu roua
dimineţii pe ochi, pe botic.
-
Hei dragilor, eu acum trebuie să-mi ţin promisiunea, să mă întorc la
stăpâna mea iar voi va trebui să-mi arătaţi drumul pentru că sunteţi de-ai
locului.
-
Da, aşa vom face, suntem prieteni pe cinste!
Aşa că, şi-au întins ei lăbuţele şi codiţele să se dezmeticească de tot şi
am pornit către casă.
Am numărat vreo patru străzi cotite până am ajuns la poarta cea roşie cu
trandafiri roşii, urcători.
-
Vă mulţumesc prieteni! O să ne mai vedem!
-
Salutare, amice! Pe curând!
Am rămas în pragul porţii. Era
răcoare şi acum simţeam si eu miros de tei şi de trandafir căci aerul era
proaspăt şi umed.
Deodată, poarta roşie se deschide şi domniţa cea bună se
repede la mine şi mă îmbrăţişează, şi-mi răsuceşte urechile şi lacrimi mici din
ochii ei frumoşi îmi ajung pe botic.
-
Dolly-Doll, ce fericită sunt acum! Am fost atât de îngrijorată, sufleţel!
Dar ştiam că te vei întoarce! Te-am visat azi noapte! Aveai glas de copil,
şi-mi vorbeai! Parcă trăiam o poveste. O poveste adevărată!
Şi nu mai contenea cu mângâierile ei.
Nu mai ştiam cum să-i
răsplătesc afecţiunea şi să-i recâştig
încrederea. Mi-am apropiat boticul
umed de palmele ei, de obrazul catifelat şi-i sorbeam bucuria din ochi.
Ne-am întors fericiţi în
curtea cea largă cu boltă de trandafiri şi nu am mai plecat niciodată
Îmi ţinusem promisiunea !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu