de Demult în Micăsasa

Georgiana Daniela Denghel

Micăsasa

 a fost şi este o comună foarte frumoasă. În trecut, oamenii erau foarte harnici, buni şi fără ură.

Ei se ajutau foarte mult unul pe celălalt. Îşi lucrau pământurile cu boi, cu vaci şi bivoli, deoarece nu erau utilaje agricole. Mai demult, oamenii ieşeau duminica şi de sărbători la horă, în centrul comunei, căreia oamenii îi spuneau „Gura uliţei”. Iarna, se strângeau pe rând în casele oamenilor la şezătoare, unde torceau, coseau şi aveau diferite activităţi.

Ei lucrau la lumina lămpii, fiindcă nu era curent.

În ciuda faptului că ei erau nişte oameni foarte săraci, erau foarte uniţi.

Nunţile se făceau cu călăraşi şi steagul, pe care-l purtau prin toată comuna, apoi se adunau într-o cameră a casei şi petreceau până dimineaţa pentru că nu erau săli mari ca să încapă toată lumea, aşa cum este

acum. Majoritatea oamenilor mai bătrâni nu au multă şcoală, deoarece, fiind săraci, ei trebuiau să meargă ziua pe hotare să muncească şi să meargă cu animalele la câmp.

Vara, grâul îl secerau, îl legau în snopi, iar apoi îi duceau la batoză şi îi treierau pentru că nu erau combine pe atunci. În prezent, oamenii s-au mai scăpat de sărăcia din trecut.

Mirela Denghel, de 13 ani

Micăsasa

este o localitate din judeţul Sibiu, pe lângă care curge râul Târnava Mare.

Aici au fost descoperite numeroase vestigii arheologice din mai multe perioade istorice. Din secolul al XIII-lea î.Hr. s-a descoperit un depozit de bronz. Un altar votiv şi alte obiecte din epoca romană demonstrează existenţa unei aşezări din această epocă în această localitate. În urma săpăturilor arheologice au mai ieşit la iveală

un zid de cărămidă, un cuptor care conţinea în interior vase depuse pentru ardere, vase romane, o vază cu corpul de formă sferică şi alte obiecte.

Toate aceste descoperiri arheologice au adus o mare importanţă localităţii Micăsasa.

Ana-Maria Lungu, de 11 ani

Mai demult,

se spune că, în castelul Brukenthal, a trăit un om bogat, numit Adam Rodac.

El a avut un fiu şi i-a pus numele tot Adam Rodac. Doar ultimul moştenitor a fost o fată. Nu ştiu cum se numea, dar ştiu că ea a vândut castelul. Bunicii şi părinţii mei din sat îmi spuneau că în satul meu s-au găsit multe artefacte: obiecte din lut şi rămăşiţe ale unui zid. Oamenii spun că acest zid a aparţinut Castelului Brukenthal.

Descoperirile arheologice au făcut ca Micăsasa să fie recunoscută ca o comună valoroasă din acest punct de vedere.

Komşa Attila, de 12 ani

Satul meu

se numeşte Micăsasa. În Micăsasa s-au descoperit diferite vase de lut, cuţite de pe vremea dacilor.

Meşteşugul principal era olăritul. Olăritul era practicat numai în timpul când se scotea şi se prelucra materia primă: lutul. Au fost găsite: 2 clopoţei, gresii pentru ascuţit, colţi de greblă de fier, cuţite, hârleţe, ace din os şi din bronz, lănci, vârfuri de săgeţi şi altele.

În munca de zi cu zi, locuitorii au folosit obiecte de uz casnic, în aşezare descoperindu-se un număr mare de lame de fier de la cuţite, verigi din fier şi bronz, cârlige din fier, o lanternă din bronz.

Din categoria obiectelor de uz vestimentar, au fost descoperite fibule de diferite forme: din bronz (76 buc.) şi din fier (7 buc.), câteva aplice făcute din cupru şi bronz, catarame şi crampoane din fier.

În interiorul ruinelor atelierelor de olărit s-au descoperit: inele din bronz, din argint şi din fier, ace din os şi bronz pentru coafură, mărgele din sticlă şi dintr-o pastă vârtoasă, o figurină din  bronz ce se folosea ca bibelou.

Au fost găsite 137 monede, dintre care 3 din argint, 59 din argint imperial, 79 din bronz şi  4  monede emise din oraşe greceşti.

Denisa Mărginean, de 11 ani

Mai demult,

vara, când elevii erau în vacanţa de vară, aceştia, împreună cu un specialist în arheologie, ieşeau pe teren în căutare de lucruri antice. Toate acestea mi le-a povestit bunica mea, care a prins aceste vremuri.

Comuna noastră are multe bogăţii vechi, chiar dacă acum, poate nu le mai preţuim. Unele din cele mai numeroase lucruri găsite de arheologi în Micăsasa au fost: oala din ceramică, monede din argint şi bronz, ace de cusut din oase şi altele.       

Chiar şi acum, dacă s-ar mai investiga în locurile în care, pe vremuri, s-au găsit toate aceste bunuri, eu cred că se mai pot găsi rămăşiţe din aceste obiecte.

Pentru mine, localitatea mea natală, Micăsasa, este una specială şi valoroasă.

Delia Diana Tutelea, de 13 ani

Îmi iubesc satul

 pentru că este locul copilăriei mele.

Este locul în care mă simt în largul meu, chiar dacă nu se deosebeşte cu mult de altele din zonă, cu siguranţă că şi ceilalţi locuitori sunt mândrii de ea fiindcă este încărcată de un farmec aparte. Dacă străbaţi comuna Micăsasa de la un capăt la altul, vei observa că oamenii sunt foarte harnici, muncitori, simpli şi plăcuţi la vorbă. Noi suntem o comunitate de oameni ambiţioşi şi mândrii că-i aparţinem.

Elena-Denisa Moga

Bunicul meu mi-a spus

multe poveşti despre comuna mea, unele frumoase, altele triste.

Una dintre poveşti se referă la vremea celui de Al Doilea Război Mondial. În anul 1939, oamenii din Micăsasa au fost mobilizaţi pentru cel de Al Doilea Război Mondial. Apoi, în anul 1940, oamenii au plecat la război. Războiul în care au luptat cei din Micăsasa a fost la Oarba de Mureş. Prima dată, ei s-au luptat cu nemţii, iar apoi cu ruşii. Oamenii care au fost la război sunt toţi oamenii de pe Strada Mărului şi jumătate au locuit pe Strada Viilor.

Unii oameni au fost daţi dispăruţi, iar alţii s-au întors ca veterani de război şi le-au povestit familiilor grozăviile prin care au trecut în timpul luptelor.

Mai târziu, în anul 1944, au venit ruşii şi au început să meargă prin sat ca să ia de la oameni vaci, cai, boi, oi, porci şi vin, uneori luau şi femei. Ei au trecut prin Micăsasa în drum spre Ungaria. Au stat doar o săptămână , dar au făcut mult rău.

Aşa a fost pe vremea războiului, acum aproape 70 de ani.

Ana Pănăzan

Satul meu

se numeşte Micăsasa şi se află situat pe râul Târnava Mare.

În anul 1975 a avut loc o inundaţie a râului Târnava Mare, lucru care a dus la distrugerea unei punţi ce făcea legătura între Micăsasa şi Şeica Mică, distrugerea unui pod ce făcea legătura între Micăsasa şi Ţapu şi distrugerea mai multor gospodării. În urma alunecării malului în zona numită Livade, a apărut un mormânt vechi format din cărămizi. După câţiva ani, s-a deschis un şantier arheologic condus de domnul profesor Mitrofan Ioan. În urma săpăturilor făcute, s-au descoperit: vase de lut,

podoabe (cercei, brăţări), arme şi unelte datate de la sfârşitul anilor 200 d.Hr.

Această aşezare găsită a fost cel mai mare centru de olărit din Dacia-Romană, lucru cunoscut în toată Europa.

Îmi place foarte mult satul meu!

Teodora Maria Vasinc, de 13 ani

Satul

din care fac parte se numeşte Micăsasa, este străbătut de râul Târnava Mare şi se află în judeţul Sibiu.

El este special pentru mine deoarece aici am făcut primii paşi, aici am crescut, am mers la grădiniţă şi la şcoală. Se spune că „Omul sfinţeşte locul” şi eu cred că şi sătenii din Micăsasa fac acest lucru.

Localnicii sunt prietenoşi şi uniţi, se ajută la necaz şi se bucură la realizări împreună. Convieţuirea cu saşii a influenţat numele localităţii Micăsasa, dar şi stilul de viaţă al acestora. Românii au mai preluat de la saşi anumite obiceiuri.

Nu este perfect, are şi neajunsuri, dar cu toate acestea eu sunt mândră de satul meu şi pentru mine este special.

Andreea Felicia Vintilă, de 12 ani

La începutul anului 1977

domnul Mitrofan Ioan a venit din Cluj la noi în Micăsasa pentru a descoperi obiecte de pe timpul romanilor.

Domnul Mitrofan Ioan a săpat aproximativ 5 metri sub pământ şi a găsit un zid foarte interesant, care se spune că a fost zidul unui castel şi pe lângă acesta, a fost găsită şi intrarea în castel din pietre sculptate.

În grădina parohială au fost găsite cuptoare de olărit, în care erau oale întregi, un inel tip şarpe de aur curat şi o fântână de piatră.

     Cu toate că oamenii care au trăit pe vremea aceea nu erau aşa de înaintaţi în tehnologie, au avut încălzire centrală prin ziduri şi podină, care au fost găsite şi pe Strada Blocului.

Din păcate, toate aceste obiecte descoperite au fost duse la Muzeul Transilvaniei din Cluj şi nu au fost păstrate la noi în judeţ.